Ziarul Obiectiv - judetul Calarasi

Amintiri de vacanţă (III)


Virgil Diaconu

Articol publicat în Numărul 102 | 3 septembrie 2010 |

A treia zi, iar "micul" dejun, iar i-am obosit pe ospătari şi se vedea pe faţa lor că se bucurau că plecăm, ca să mai facă şi ei puţină economie de mişcare, bineînţeles. Toată liota ne îmbarcăm în VW-ul proaspăt remodelat şi dă-i gonetă spre Sevilla, capitala Andaluziei, oraşul plăcerilor, locul unde noi ştiam că avem rezervare - făcută tot de cunoştinţa mea - la hotelul Eurostar Regina. Eu am tăcut tot drumul de 230 kilometri şi am tot sperat că măcar la hotel avem rezervare. Am ajuns şi adresa bătută pe GPS ne-a dus pe nişte străzi înguste de trebuia să cobor din maşină şi să ghidez şoferul, pentru a putea trece. De multe ori am fost nevoiţi să strângem oglinzile pentru a putea intra pe stradă! Eram în cartierul vechi al oraşului, construit pe vremea când nu existau autoturisme. Ieşirea dintr-o străduţă într-alta era o adevărată aventură. Atunci am înţeles de ce toate maşinile din Spania erau julite pe la colţuri. De parcare nu mai vorbesc: nici un loc! Am găsit cu chiu cu vai un locşor chinuit, dar în timp ce parcam am văzut-o pe colega mea de dormitor că iese din celebrul hotel cu o moacă ce prevestea ceea ce presimţisem. Nu aveam rezervare! Deja devenisem subiect de mişto în micuţul nostru grup. Nici nu aveam pe unde să fug! Noroc cu recepţionerul de acolo, un tânăr foarte amabil, care a dat nişte telefoane şi a reuşit să ne cazeze la hotelul Sevilla Congressos, de patru stele.

Super mişto, cu bufet suedez, la preţul de 110 euro pe noapte. Am petrecut trei zile de vis în această magnifică metropolă. Cu 25 euro, te urcai în autobuze supraetajate, descoperite şi făceai turul Sevilliei, oprind ori de câte ori voiai la principalele ei obiective: Piaţa Spaniei, Cetatea Alcazar, Catredala Maddalena, Giralda, Turnul de aur, Corrida de Toros (cea mai mare din Europa, a doua din lume!), Bazilica Maria cu mormântul lui Cristofor Columb, Aquapark, cele şapte poduri de peste râul Guadalquivir, străjuit de bodegi, fiecare din ele cu produsele casei. Fiecare patron este gras şi mustăcios şi se laudă cu măslinele marinate de el, cu vinul din viile sale, cu cel mai bun peşte pe care chiar el îl pregăteşte! Am mâncat în mai multe locuri măsline preparate de ei, şi vă spun cu mâna pe inimă că au fost excelente! Unele erau marinate în vin, altele în saramură etc. Vinurile - nu vă mai povestesc. Excelente, reci-aburite, cele mai multe roşii şi roze. Mergeau cu jamon, nebunie curată! În timp ce Marian şi cele trei fete ale lui bulversau Aquapark-ul, iar colega mea şi a lui Mihai vizitau biserici, eu şi Mihai ne miruiam într-o bodegă cu roze-ul casei asezonat cu jamon, măsline, brânză şi bocherones (un fel de hamsii prăjite).

Pe la 17:00, pe o căldură sufocantă, am plecat să vedem luptele cu taurii (50 euro de persoană), la cea mai celebră coridă din Spania - a doua ca mărime din lume! Am intrat prin nişte tunele de pitici (pe vremuri probabil că oamenii erau mai mici), am cumpărat nişte pernuţe de cârpă, ca să stăm pe ele, pentru că scaunele erau din cărămidă (roşie - probabil ca să enerveze taurii), şi am urmărit şi filmat măcelul taurilor. Trei toreadori, şase tauri, mai mulţi bandulieros, cai în mantie de fier, lume multă (în jur de 25.000 de suflete) - ăsta e meniul complet al unei coride, pe ilustraţia muzicală a unei orchestre de suflători. Cam sărea sângele din bietele jivine. O japonezoaică din faţa mea a leşinat! La unul din toreadori, spectatorii au ridicat batistele albe şi le fluturau - semn că a chinuit prea mult animalul. Deci mai au şi ei un strop de omenie! Am plecat după vreo patru crime cu premeditare, că trebuia la ora 20:00 să ne întâlnim cu restul găştii la restaurantul "Arena" pentru a băga la ghiozdan şi a viziona un spectacol de Flamenco. Toate bune. Luăm noi un taxi şi îl rugăm pe şofer să ne ducă la celebrul local. S-a uitat cam ciudat spaniolul la noi, dar ne-a dus. Şi anume, fix peste drum! Că doar d-aia se şi numea "Arena", dar roze-ul din noi de unde să emane atâta inteligenţă?! 5 euro a fost traversatul străzii (cu taxi-ul)! Un local micuţ, cu scena cumva în mijloc, îţi oferea, la 80 euro de om, vreo patru feluri de mâncare (tapas rece şi cald, pui, vită, desert) şi o sticlă de vin, foarte bune toate şi îndestulătoare, în mijlocul unui spectacol live, complet şi profesionist. O încântare! După trei zile de răsfăţ, iar bagaje şi la drum! Urma Cadizul şi întâlnirea cu Atlanticul. Va urma