Ziarul Obiectiv - judetul Calarasi

Bucşaru ar fi vrut ca meciurile să dureze cinci minute


Victor Partan

Articol publicat în Numărul 102 | 3 septembrie 2010 |

După ce în sezonul trecut a bătut recordul în materie de puncte obţinute de vreo echipă românească în grupele Ligii Campionilor, Unirea Urziceni a mai rămas cu şapte fotbalişti. Deocamdată. Sunt semne că vor pleca şi aceştia. Dumitru Bucşaru apare în ochii opiniei publice drept un părinte care şi-a omorât copilul. Unii îl condamnă, alţii spun că e normal ca omul să nu îşi irosească averea în fotbal, un sport pe care, aşa cum se deduce din gestul său, nu îl îndrăgeşte deloc. Din contră. Îl urăşte. Acum ne dăm seama că Bucşaru nu voia să îşi creeze o aulă misterioasă nedând declaraţii pentru presă. El habar nu avea ce să spună şi nici măcar nu a avut ambiţia să înveţe noţiunile elementare, pentru a-şi putea da cu părerea despre una şi despre alta. A privit totul strict ca pe o afacere. Dacă se implica în prelucrarea lemnului era totuna pentru el. Ne imaginăm ce chin a fost pentru Bucşaru să se ducă pe stadion la câteva meciuri ale Unirii. Probabil că şi-ar fi dorit ca arbitrul să fluiere sfârşitul întâlnirii prin minutul cinci şi treizeci de secunde. Şi totuşi, cum a reuşit să obţină asemenea performanţe?

Pur şi simplu a avut noroc (în combinaţie cu ceva bani, pe care şi i-a scos cu vârf şi îndesat). "I-a şoptit o păsărea" să îl pună antrenor pe Dan Petrescu. Acesta este adevăratul creator al Unirii Urziceni. După plecarea lui, echipa a funcţionat din inerţie.
Abia acum vedem diferenţa dintre proiectul Unirea Urziceni şi proiectul CFR Cluj. Primul a fost iniţiat de un adversar al fotbalului, iar al doilea de un om, Arpad Paszkany, care are idee despre sportul rege. Primul a jucat la ciupeală. A adus numai jucători refuzaţi de alte echipe şi a câştigat. Al doilea a vrut să facă totul ca la carte. A adus vedete. Drept urmare, Unirea Urziceni nu a reuşit să strângă, în medie, mai mult de 5.000 de spectatori la meciurile de pe teren propriu. De partea cealaltă, CFR Cluj, care la începuturi nu avea fani nici cât Unirea, a ajuns să umple tribunele. Bucşaru le-a reproşat ialomiţenilor că nu au venit la stadion, indiferent de performanţe, dar nu şi-a reproşat sieşi că nu a făcut nimic ca să-i atragă.

Probabil că cel mai mare regret în privinţa absenţei spectatorilor a fost că nu a câştigat un ban în plus, din vânzarea biletelor. După experienţa Unirea Urziceni, ne punem întrebarea dacă fotbalul românesc are nevoie de afacerişti precum Bucşaru. Dacă ne-am mai dori ca un oarecare businessman dintr-un oarecare orăşel să preia echipa de acolo, să o ducă sus, iar după ce a obţinut profit să o lichideze. Poate că, în lipsă de magnaţi iubitori de fotbal, ne mulţumim şi cu aşa ceva. Problema este că această lipsă de continuitate ne duce tot mai jos în ierarhia europeană. De exemplu, în vremurile bune, Unirea trecea la pas de Hajduk Split. Să vedem ce surprize ne mai rezervă acest sezon...