Ziarul Obiectiv - judetul Calarasi

Caută în site

Du-te la cuprins

Precizari referitoare la semnarea de catre Romania a Acordului comercial de combatere a marfurilor contrafacute (ACTA)

Comunitate

Precizări referitoare la semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute (ACTA)

Articol publicat în
Numărul 164 | 3 februarie 2012 |

"Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale.", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susținut la Palatul Victoria. Ministerul Economiei va iniția consultări publice cu factorii interesați pe marginea acestui Acord comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, pe lângă consultările publice desfășurate deja la nivelul Comisiei Europene. "Consultările publice vor avea loc în România înainte de ratificarea Acordului de către Parlament, deși ACTA nu presupune modificarea legislației naționale și nici modificarea legislației comunitare.", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, arătând că procedura de ratificare implică asigurarea transparenței decizionale și dezbaterea publică. Dacă, în cadrul consultărilor cu societatea civilă și în timpul dezbaterilor în Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, nu se va întâmpla acest lucru, deși nu se modifică legislația națională, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ioana Muntean a subliniat că Ministerul Economiei a fost inițiatorul semnării acestui acord, pentru că scopul principal al acestuia este protejarea comerțului legal și încurajarea competitivității. "Pentru exportatorii români și comunitari aplicarea ACTA va contribui la protejarea, pe piața internațională, a drepturilor de proprietate intelectuală și industrială, drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, brevetelor, desenelor și modelelor, indicațiilor geografice.", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Aplicarea acestui Acord nu va aduce prejudicii libertăților personale ale utilizatorilor de internet și nu va atrage măsuri suplimentare de monitorizare a utilizării internetului.

Informații de background

În cadrul Uniunii Europene, Acordul comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute a fost negociat de Comisia Europeană, având în vedere că acesta este un tratat mixt, încă de la debutul oficial al negocierilor, în 2008. Decizia privind semnarea a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene, în decembrie 2011. În aceste condiții Comisia a îndeplinit întreaga procedură de asigurare a transparenței decizionale la nivel european. În conformitate cu informațiile publice ale executivului european:
- textul acordului a fost făcut public încă din noiembrie 2010, după ce adus la cunoștința publicului pe fragmente încă din timpul negocierilor. În prezent, el este publicat în toate limbile oficiale ale Uniunii;
- Comisia Europeană a organizat între 2008 și 2011 patru conferințe publice pe tema ACTA, la care au participat toți cei implicați: cetățeni, reprezentanți ai industriei, ONG-uri, presa;

Pentru România , Acordul va intra în vigoare după ce vor fi parcurse mai multe etape.
1. Avizul conform al Parlamentului European, în această vară
2. Adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene, independent de ratificarea în parlamentele naționale
3. Ratificarea de către Parlamentul României.

Legislația românească în vigoare, în materie de proprietare intelectuală este alcătuită din:
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe modificată și completată
- Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
- Ordonanța de Urgență nr. 43/2010 - pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizații/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România



Start | Anunturi | Politica | Actualitate | Actual | Impact | Sport | Redactia | Contact | Harta site


Inapoi la cuprins | Inapoi la meniul principal
Counter Powered by  RedCounter